Mâine este zi de doliu în China
foto: PUBLIKA TV
China a anunţat zi de doliu pentru mâine în memoria victimelor cutremurului devastator, de acum o săptămână. Potrivit celui mai recent bilanţ, circa 2.000 de oameni au murit şi 12.000 au fost răniţi în urma seismului din regiunea tibetană.
Autorităţile chineze au anunţat că drapelele vor fi coborâte în bernă, iar şedinţele vor începe cu câteva minute de reculegere. De asemenea, toate programele interactive vor fi suspendate. Seismul cu magnitudinea de 6,9 pe scara Richter, care a lovit o zona greu accesibila din provincia Qinghai (ŞINHAI), este cel mai grav din China, dupa cel care a lăsat în urmă 87.000 de morţi şi dispăruţi în provincia Sichuan (Siciuan), în mai 2008.