Mâine s-ar putea să plouă
În această noapte în termometre vom avea 16 grade la Bălţi, 18 la Leova şi 20 la Chişinău şi Cahul.
Mâine cerul va fi variabil, spre seară se vor semnala ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Nivelul radiaţiei ultraviolete va fi foarte înalt, iată de ce nu uitaţi de măsurile de protecţie solară. Maximele termice vor atinge valori de 31 de grade la Briceni, 33 vor fi la Soroca şi Bălţi. La Orhei, Dubăsari şi Cahul se vor înregistra câte 34, iar la Chişinău, Tiraspol, Leova şi Comrat câte 35. De asemenea, în unele regiuni mercurul din termometre ar putea urca până la 37 de grade la amiază. În acest sens este valabilă avertizarea cod portocaliu. Joi şi vineri în Capitală cerul va fi variabil, şi din nou 35 de grade în termometre. Weekendul ne aduce maxime de 36 de grade, dar şi ploi slabe de scurtă durată.
Vreme frumoasă şi pentru cei care se află pe litoral. La Constanţa şi Odesa cu 31 de grade în termometre, 34 vor fi la Varna. În Antalia mercurul va urca până la 36 de grade. Iar la Ialta doar 27 de grade se vor înregistra la amiază în condiţiile unui cer variabil, dar cu averse.
Vreme caniculară avem şi în România. În a doua jumătate a zilei de mâine se vor semnala averse. Cel mai răcoare va fi pe litoral, 31 de grade la Constanţa. La Iaşi şi Galaţi se vor înregistra câte 36 de grade. 35 vor fi la amiază la Bucureşti şi Sibiu. La Cluj şi Braşov maxima termică va fi de 34 de grade. Cel mai cald va fi în vest, aici unde temperaturile vor atinge valori de 37 de grade la Craiova, 38 la Oradea, şi chiar 39 la Timişoara.