Mâine se împlinesc 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl
Mâine, 26 aprilie, se împlinesc 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl, iar efectele negative ale acestui dezastru persistă şi azi. Accidentul de atunci a afectat nu doar mediul înconjurător, ci şi vieţile a sute de mii de oameni.
Mulţi dintre cei evacuaţi acum 25 de ani din oraşul Pripiat, aflat în zona contaminată radioactiv de accidentul de la Cernobîl, trăiesc în prezent în localitatea Cisti din Belarus.
În centrul pentru reabilitarea victimelor dezastrului de la Cernobîl sunt foarte mulţi copii cu dizabilităţi.
Oraşul ucrainean Pripiat este exemplul cel mai grăitor al catastrofei de la Cernobîl. El a fost înfiinţat special pentru cei care munceau la centrala nucleară. În momentul catastrofei, acolo trăiau peste 50.000 de oameni. Autorităţile au ordonat evacuarea abia la 36 de ore după explozie, iar locuitorilor le-a fost interzis să-şi ia lucrurile cu ei, pentru că totul era contaminat. În total, peste 360.000 de persoane au fost evacuate din zona centralei Cernobîl, după explozia de la reactorul 4 de pe 26 aprilie 1986.