Mâine vom afla cine sunt cei care merită trofeul "10 pentru Moldova"
Mai este o zi până la marea gala "10 pentru Moldova", în cadrul căreia Publika TV va acorda trofee de excelenţă personalităţilor din 10 domenii de activitate -oameni politici, analişti, sportivi, interpreţi de muzică uşoară şi populară, actori şi regizori, jurnalişti, oameni de afaceri, branduri moldoveneşti şi cel mai iubit moldovean.
"Suntem pe ultima sută de metri. Este foarte multă lume antrenată în acest proiect. Va fi o transmisiune complexă cu 13 camere. Aşteptăm să vină vedete, politicieni, lume interesantă cu care vom sta de vorbă", a declarat producătorul general Publika TV, Natali Dolghi.
"Cred că va fi un eveniment foarte frumos. Cu adevărat binemeritat de această ţară, deoarece ţara are nevoie de eroii săi", a menţionat directorul programe Publika TV, Elena Pahomova.
Desigur, cei mai emoţionaţi sunt cei doi prezentatori ai galei Lia Bejenaru şi Vitalie Dogaru, de la care toţi colegii aşteaptă să strălucească pe scena Teatrului ,,Mihai Eminescu".
"Probabil că emoţiile urmează să apară abia pe parcurs, pentru că în câteva ore vom avea ultimele repetiţii generale. Mai multe detalii despre ceea ce interesează publicul telespectator, în situaţia respectivă, pot doar să le spun să ne urmărească în continuare pentru a afla cine sunt cei mai buni zece moldoveni", a precizat realizatorul Publika TV Vitalie Dogaru.
Proiectul iniţiat de Publika TV este inedit prin modalitatea de desemnare a câştigătorilor. Trofeele de excelenţă se acordă pe baza nominalizărilor făcute de telespectatorii Publika TV, care ulterior au făcut obiectul unui sondaj de opinie realizat la nivel naţional.
Gala "10 pentru Moldova" va fi transmisă ÎN DIRECT de Publika TV, duminică, de la ora 19.00 şi pe Publika.md.