Mâine vremea va fi frumoasă
La noapte nu mai plouă. Vremea se menţine frumaosă, iar minimele se vor înadra din nou între 10 grade la Briceni şi 15 grade la Cahul.
Mâine ne vom bucura de vreme foarte frumoasă, cu cer variabil, fără precipitaţii. În plus vântul va sufla slab, abia dacă se va simţi. Unica atenţionare este legată de nivelul radiaţiei care se va menţine înalt, aşa că vă sfătuim să evitaţi expunerea la soare la orele amiezii. Totodată, vremea se încălzeşte. În nord termometrele vor indica 25 de grade la Briceni şi Soroca şi 26 la Bălţi. În centru vor fi 27 de grade la Orhei, 28 la Chişinău şi câte 29 la Dubăsari şi Tiraspol. Aceeaşi maximă este aşteptată la Comrat şi Cahul, iar cel mai cald va fi la Leova, cu 30 de grade la orele amiezii.
În România continuă să plouă doar la Cluj. În rest vremea se anunţă însorită şi din ce în ce mai caldă. La Craiova şi Timişoara termometrele vor arăta chiar şi 34 de grade. Cu un grad mai puţin va fi la Oradea, dar şi la Bucureşti. La Iaşi, Galaţi şi Sibiu sunt prognozate 32 de grade. Până şi la munte va fi foarte cald. La Braşov se vor înregistra 31 de grade. Mai răcoare continuă să fie doar pe litoral, la Constanţa, unde vor fi 26 de grade Celsius.
Pe continent plouă parţial în est, centru şi vest. Tot aici va fi şi mai răcoare. 17 grade la Londra, 20 la Paris. La Praga se vor înregistra 21 de grade, iar la Moscova termometrele vor indica 19 grade însoţite de ploi. Vreme mohorâtă dar fără ploi este prognozată la Olso şi Roma. În aceste capitale vor fi 19 şi 28 de grade respectiv. De soare se vor bucura doar cei de la Madrid şi Kiev, unde se vor înregistra 26 şi 23 de grade Celsius.