Majorarea tarifului la călătoria cu microbuzul se amână
Majorarea preţului la călătoria cu maxi-taxiul se amână. Şi asta deoarece subiectul nu va fi discutat la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău din 14 iunie, în lipsa mai multor consilieri. Anunţul a fost făcut de primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, după întrevederea cu administratorii liniilor de microbuz.
Tariful la călătoria cu microbuzul nu va fi majorat pe 14 iunie. “Şedinţa din 14 mai e posibil să fie amânată, deoarece nu avem destui consilieri, unii sunt în deplasări, alţii la fel lipsesc. Dar o zi sau două nu schimbă situaţia. La tariful actual de 3 lei, nu îţi acoperi cheltuielile să duci doar pasageri aşezaţi. Deocamdată, nici oamenii nu sunt pregătiţi psihologic să meragă cu 5 lei şi doar pe scaune. Oamenii mai degrabă vor un tarif de 4 lei, dar să fie mai puţin aglomerat”, a explicat Dorin Chirtoacă.
Edilul spune că nu urmăreşte să declanşeze un război împotriva transportatorilor. Totuşi, acesta insistă pe faptul că încălcările grave trebuie să fie sancţionate, inclusiv prin retragerea autorizaţiei administratorilor, nu doar prin amendarea şoferilor nedisciplinaţi.
“Nu e vorba că vrem să declanşăm un război. Dar am observat că oamenii nu vor să înţeleagă, nici administratorii, nici şoferii, nici proprietarii de rute, nici călătorii. Sunt o serie de încălcări pentru care să suspenzi activitatea nu e credibil. De exemplu, pentru surplus de pasageri. Dar pentru încălcări grave, de exemplu, trecerea la roşu, indiscutabil trebuie de retras”.
"Vor fi eliberaţi toţi şoferii care vor fi depistaţi prin procese-verbale că au traversat intersecţia la culoarea roşie. Avem eliberaţi şi câţiva şoferi. Dar situaţia sunt sigur este mult mai gravă, deoarece numai un echpaj în cinci zile a depistat cinci cazuri", a confirmat şi şeful Direcţiei Transport a Primăriei Adrian Boldurescu.
Chirtoacă recunoaşte că problema este veche, dar susţine că odată cu majorarea numărului de troleibuze, transportatorii nu vor mai avea cu ce şantaja Primăria. “Nu spun că Primăria vrea să o facă pe eroul în problema microbuzelor. Este o problemă de 15 ani, din cauza că nu erau troleibuze. Acum, odată cu aducerea troleibuzelor, avem şi noi mai multe pârghii, nu ne mai pot şantaja”, a precizat acesta.
Totodată, Chirtoacă a avertizat că dacă nu vor fi respectate regulile de circulaţie şi cele de transportare a pasagerilor, nici nu poate fi vorba despre majorarea tarifului: “Pot să facă ei ce vor, să protesteze, orice. Ori se respectă principalele reguli, ori despre tarife nici nu vorbim”.
De cealaltă parte, administratorii de rute cer autorităţilor să aprobe cât mai curând noul tarif.
"Lumea nu mai are niciun venit şi trăieşte cu speranţa şi ziua de mâine. Pentru încălcările grave trebuie eliminaţi, iar celelalte se vor rezolva de la sine dacă tariful va fi aprobat", a menţionat preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Privaţi Ion Mămăligă.
Economie
- Vrei cu maxi-taxiul? Plăteşte mai mult! Chirtoacă acceptă tariful de 5 lei, dar pune condiţii
- Administratorii de rute riscă să rămână fără autorizaţie, dacă nu-şi vor "struni" şoferii
- Chirtoacă, la sfat cu administratorii de rute. Vor discuta despre majorarea tarifului pentru o călătorie cu microbuzul