Majoritatea copiilor din Moldova au un părinte sau chiar ambii plecaţi peste hotare
Majoritatea copiilor din Moldova au cel puţin un părinte plecat peste hotare. Datele se conţin în Studiul "Copii fără îngrijire părintească", efectuat la comanda Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Rezultatele cercetării vor fi prezentate astăzi.
Experţii au evaluat situaţia a aproximativ 170 de mii de copii din ţară şi au constatat că peste 105 de mii dintre ei au un părinte sau ambii plecaţi peste hotare. Scopul proiectului este verificarea, dar şi monitorizarea numărului minorilor aflaţi fără îngrijire părintească.
Autorii studiului vor prezenta astăzi şi date privind regiunile unde locuiesc cei mai mulţi copii fără îngrijire părintească. Cercetarea a fost realizată în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova în perioada martie-iulie 2012. Proiectul a fost susţinut şi de Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale din Italia. În Republica Moldova, sunt în jur de 727 mii de copii.