Majoritatea locuitorilor de la sate nu au acces la surse sigure de apă potabilă
Peste 80 la sută din locuitorii de la sate nu au acces la surse sigure de apă potabilă. Datele se conţin într-un raport prezentat, astăzi, 22 martie, de către Ministerul Sănătăţii, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.
Republica Moldova riscă să rămână fără apă potabilă, dacă nu va avea grijă de calitatea apelor din râurile Nistru şi Prut, care asigură 85 la sută din necesităţi. Alte 15 la sută provin din apele freatice, care sunt la fel de poluate. Calitatea scăzută a apei cauzează aproape 25 la sută din bolile diareice acute, iar peste 60 la sută din elevii din Republica Moldova riscă să se îmbolnăvească din cauza apei necalitative şi a condiţiilor de viaţă insalubre.
Doar 15 la sută din populaţia de la sate are apă la domiciliu, faţă de 80 la sută din populuaţia de la oraşe. Cel mai des, oamenii de la ţară iau apa din fântâni şi sisteme improvizate, de cele mai multe ori poluate cu nitraţi, fapt ce cauzează diferite boli, deseori fatale.
Aproape toate cele peste trei mii de râuri mari şi mici din Moldova se află, în prezent, într-o stare deplorabilă, iar pentru a le salva trebuie luate măsuri de urgenţă, precum curăţarea şi amenjarea izvoarelor care le alimentează, lichidarea focarelor poluante de pe maluri şi restabilirea fâşiilor de protecţie ale acestora.
Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că, în lume, mor zilnic 34 de mii de persoane, inclusiv 5 mii de copii, din cauza apei potabile poluate.