Majoritatea membrilor AIE susţin participarea militarilor moldoveni, pe 9 mai, la parada de la Moscova, afirmă Diacov
Majoritatea membrilor Alianţei pentru Integrare Europeană au susţinut participarea celor 70 de militari moldoveni, pe 9 mai, la parada militară de la Moscova. Este declaraţia preşedintelui onorific al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, făcută ieri, în cadrul emisiunii Fabrika, difuzată de Publika TV.
Această idee a fost susţinută şi de către deputaţii neafiliaţi, membri ai Partidului Moldova Unită. În acest sens, vicepreşedintele formaţiunii, Victor Stepanuic, a declarat că moldovenii trebuie să sărbătorească 9 mai alături de popoarele care au luptat în cel de-al doilea Război Mondial.
Totodată, Diacov a mai adăugat că decizia de a trimite delegaţia moldovenească la Moscova nu îi aparţine în totalitate Ministerului Apărării.
Serviciul de presă al Legislativului a anunţat că astăzi, după şedinţa plenară, preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu va susţine o conferinţă de presă în care va anunţa dacă militarii moldoveni vor pleca sau nu la Moscova.