Mamă demnă de Cartea Recordurilor! În 2001 a născut cvadrupleţi, acum sextupleţi
O mamă demnă de Cartea Recordurilor. Este vorba despre o femeie din Mexic, care a adus pe lume sextupleţi. Medicii spun că pacienta nu a urmat niciun tratament de fertilizare şi că un caz ca al ei este foarte rar. Asta pentru că în urmă cu mai bine de un deceniu, aceeaşi femeie a născut 4 copii.
Femeia a fost transportată la spital în a 27-a săptămână de sarcină, atunci când au apărut unele complicaţii. Din această cauză medicii au fost nevoiţi să o opereze înainte de termen, iar sextupleţii au fost o surpriză şi pentru doctori şi pentru mamă.
"Nu mă aşteptam la acest lucru. Ştiam că voi naşte cinci. Am aflat că voi avea şase copii în timpul intervenţiei chirurgicale. Sunt foarte feiricită", a spus mama Salud Romero Ruiz.
"Greutatea micuţilor este extrem de mică. Bebeluşii au între 500 şi 900 de grame, iar felul în care arată nu este cel mai bun, evident din cauza greutăţii extrem de mici. Facem tot ce putem pentru a-i salva", a declarat medicul Yara Pineda.
Din păcate, doar patru nou-născuţi au supravieţuit, dintre care doi băieţi şi două fetiţe, care se află în continuare în incubatoare. În 2001 femeia a născut cvadrupleţi.