MAMĂ EROINĂ: O căţea din România a adus pe lume 14 pui
Orice mamă ştie cât de greu este să îngrijeşti un nou-născut. Este evident aşadar că 14 bebeluşi sunt o sarcină extrem de dificilă. Chiar şi pentru un animal. O căţeluşă din Arad demonstrează însă că devotamentul unei mame nu cunoaşte limite.
Gandi are 2 ani şi este mama eroină care i-a adus pe lume pe cei 14 pui gălăgioşi. Este ciobanesc elveţian, iar femelele din rasa ei nasc, de regulă, maxim 7-8 pui. Tocmai de aceea, tânăra mamă a avut nevoie de medici atunci când i-a adus pe lume, notează observator.tv.
Pentru veterinari, operaţia nu a fost o premieră. Rezultatul ei însă i-a luat prin surprindere. Bebeluşii patrupezi au avut nevoie de incubator o noapte. Apoi au plecat acasă.
Stăpânilor le-a revenit dificila misiune de a o ajuta pe Gandi să-i îngrijească. Şi mai au o mică problemă. Trei săptămâni de acum înainte, puii vor fi îngrijiţi zi şi noapte şi vor fi hrăniţi şi de mamă, şi cu biberonul. Când vor fi suficient de mari, îşi vor căuta un stăpân care să-i iubească.
Deşi a trecut printr-o sarcină grea şi o operaţie de cezariană complicată, Gandi nu îşi scapă din ochi cele 14 ghemotoace. E drept totuşi că, uneori, are nevoie şi de ajutor.