Mama lui Ernest Vardanean spune că fiul său se află într-o stare gravă în închisoare
Mama jurnalistului, Ernest Vardanean, reţinut la Tiraspol, s-a adresat mai multor organizaţii internaţionale pentru apărarea drepturilor omului, pentru a cere eliberarea fiului său. Decizia Tamarei Şagoian, de a expedia adresarea, vine după ce starea de sănătate a ziaristului s-a agravat brusc în închisoarea transnistreană.
“Ernest tuşea şi avea febră. Pe corp avea numeroase muşcături de ploşniţă, iar pe gât - o urmă stranie, care aminteşte de o tăietură de cuţit. O singură dată i-a fost acordat ajutor medical, care s-a limitat la o injecţie. Acest lucru demonstrează că lui Ernest nu i se acordă asistenţa medicală necesară”, spune mama lui Ernest în scrisoare. Ea a mai spus că la ultima întâlnire jurnalistul a refuzat să îşi vadă până şi copiii. Ziaristul Ernest Vardanean a fost reţinut de autorităţile transnistrene pe 7 aprilie. El este acuzat de înaltă trădare şi spionaj. Dacă va fi găsit vinovat, Vardanean riscă o pedeapsă de la 12 până la 20 de ani de închisoare.