"Mama se îmbată şi nu ne spală câte o lună de zile". Vezi povestea dramatică a unor copii din Anenii Noi
Fiecare al patrulea copil din Moldova a fost lovit de părinţii. Mai mult de jumătate dintre micuţii de până la şapte ani sunt victime ale violenţei în familie, arată un studiu UNICEF. Cine-i apără? Cât de mult se implică autorităţile? În continuare vă invităm să urmăriţi declaraţiile cutremurătoare ale unor copii dintr-un sat din raionul Anenii Noi.
Copilăria acestor micuţi este plină de violenţă, foamete şi sărăcie. Iar părinţii, care sunt obligaţi să le asigure cel puţin strictul necesar, aleg compania paharului şi chiar îi alungă pe copii de acasă. Micuţii stau cu mama, concubinul acesteia şi bunica.
"Când tata era viu, nu era aşa. Dar pe mine nenea Colea m-a dat cu capul de pod şi noi ne temem de el şi fugim de acasă. Noi, mai înainte, la club, acolo dormim în copac. Nenea Colea m-a lovit cu ardezie în spate", se confesionează copii.
Greu de crezut, dar din cauza iresponsabilităţii părinţilor, aceşti copii habar nu au de igienă personală.
"Cumpără vin şi beau. Noi de o lună de zile nu ne-am spălat. Şi noi o întrebăm pe mama când o să facem baie şi mama zice că mâine. Pe urmă mama se îmbată şi tot aşa, nu ne mai spală. La şcoală nu ne primeşte pentru că în cap am păduchi, m-am umplut de la o fată. Îi zic mamei să mă descurce şi mama nu vrea", îşi relatează trista poveste copii.
Iar de studii nici vorbă nu poate fi...
"Sunt în clasa a IV-a. Nu pot citi pentru că trebuia mama să mă înveţe de mititică. La şcoală e mai bine decât acasă, pentru că ne mai hrănesc, dar acasă nu. Vreo câteva zile n-a făcut mâncare. Produse nu are. Mă duc şi eu câteodată la şcoală, pentru că nu am încălţăminte. Când am papuci mă duc, când stau acasă", povesteşte băiatul.
Deci, violenţă, alcoolism, foame, lipsa igienei personale, analfabetism, sărăcie. Ce fac autorităţile pentru a-i ajuta pe aceşti copii?
"Care ar fi implicarea noastră ca să fie rezultatul azi primit sau mâine, eu să vă spun sincer - nu cunosc. În prezenţa mea aşa cuvinte nu au fost rostite. Ştim că mama este iresponsabilă, ştim că poate copiii nu au cele necesare pentru dezvoltare, dar vă spun că mama de fiecare dată îmi dădea promisiuni că se va corecta", a declarat asistenta socială Zinaida Benderscaia.
"Este greşeala autorităţilor locale care până acuma n-au luat, n-au scos aceşti copii din această familie şi să le ofere un alt mediu familial. Trebuie să fie foarte dur sancţionaţi, fie prin luarea de copii, decăderea din drepturi părinteşti, fie prin sancţionarea penală în cazul când ea a abuzat faţă de copii", a precizat avocatul parlamentar Tatiana Plămădeală.
Având o astfel de viaţă, aceşti copii au doar o singură dorinţă.
"Mama pe noi ne bate şi eu vreau să mă duc de aici"...