Mâna din care ciugulea PLDM! Şor: Au intrat în Parlament pe banii mei
Primarul de Orhei, Ilan Şor, va cere CEC-ului retragerea mandatului de deputat pentru membrii PLDM.
Într-o conferinţă de presă, care a avut loc astăzi, Şor a declarat că în 2014 a sponsorizat campania electorală a liberal-democraţilor, fapt ascuns de reprezentanţii acestei formaţiuni politice.
"Noi vom cere examinarea posibilităţii de a retrage mandatul de deputat a membrilor PLDM, care la fel ca şi Maia Sandu, în 2014, au intrat în Parlament pe banii mei, nedeclaraţi. Ştiţi, Filat avea un birou, în stânga se afla o masă, iar în dreapta, un dulap cu sertare în care eu puneam banii, iar ei îi scoteau", a spus primarul de Orhei, Ilan Șor.
Solicitat de Publika TV, purtătorul de cuvânt al PLDM, Ion Terguţă, a declarat că Partidul Liberal Democrat din Moldova neagă acuzaţiile, aduse de Ilan Şor şi l-a acuzat de minciună.
Potrivit lui, dacă acesta are dovezi în acest sens, trebuie să le prezinte în instanţa de judecată.
Nu este pentru prima dată când Ilan Şor vine cu astfel de acuzaţii. Recent, într-o postare pe facebook, primarul de Orhei a scris în mod ironic, că primul său magazin social a fost deschis chiar în sediul PLDM, unde el le dădea pîine membrilor acestei formaţiuni, ca ei să poată deveni deputaţi.
- Premieră pe arena politică. Partidul ȘOR va avea responsabili împuterniciți pentru regiuni
- Cupa Mondială 2018: Maradona se oferă să antreneze gratis selecţionata Argentinei
- CONFERINŢĂ CU SCANDAL. Maia Sandu şi Andrei Năstase, luaţi la rost de susţinătorii lui Ilan Şor
- Strada centrală din Orhei, RECONSTRUITĂ DIN TALPĂ. Prima porțiune a fost dată în exploatare (GALERIE FOTO/VIDEO)