Mănâncă carne de CÂINE fără să știe! Care este țara în care turiștii nu știu ce consumă
Mulți turiști din întreaga lume își petrec vacanțele pe litoralul din Bali, mai ales că insula indoneziană este accesibilă pentru toate buzunarele.
Recent, o investigație a scos la iveală că mai multe restaurante din Bali își deservesc clienții cu carne de câine, sub pretextul că ar fi de pui.
Potrivit Indepedent, investigația realizată de organizația „Animals Australia” a descoperit că patrupezii sunt luați de pe străzile din Bali, sunt omorâți, iar apoi sunt vânduți în restaurantele mai des frecventate de turiști.
În tandem cu augmentarea cifrei de afacere a restaurantelor din țară, este în creștere și numărul câinilor uciși, acesta fiind de șapte ori mai mare decât cel de anul trecut.
Până în prezent, au fost deconspirate 70 de restaurante care comercializau carnea de câine sub denumirea celei de pui.
Cu toate acestea, meniul nu ascunde adevărul terifiant. Literele „RW” lângă un oarecare fel de mâncare înseamnă că acesta conține carne de câine, iar proprietarii de restaurante profită de faptul că turiștii nu știu această informație.
Câinii sunt de obicei uciși prin otrăvire, iar din acest motiv, carnea ar putea reprezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor.
Mai multe organizații din Bali încearcă să combată fenomenul și să protejeze câinii de pe insulă.
La moment sunt îngrijiți 150 de căței, însă acest număr este mult prea mic în raport cu cei 70 000 uciși pentru vânzarea cărnii de câine.
- Tone de legume fără acte de provenienţă şi produse din carne de porc aduse din Ucraina, confiscate de Serviciul Vamal
- TOPUL celor mai potrivite destinaţii pentru călătorii solitare
- Peste patru TONE de carne de porc, reținute de vameși la frontiera moldo-ucraineană (FOTO)
- Un român, stabilit în Moldova, creşte zeci de câini pentru a-i transforma în campioni