Mâncare tradiţională, voie bună şi mult vin. La Cricova a avut loc un târg al licorii lui Bachus (VIDEO)
Mâncare tradiţională, voie bună şi mult vin. Un târg al licorii lui Bachus s-a desfăşurat astăzi la Cricova. Vizitatorii au gustat din vinul nou, care a fost servit direct din butoi.
Pe lângă vin, la mare căutare au fost carnea la grătar, sarmalele, plăcintele şi mămăliga cu brânză de oi.
"Merge cu mic, cu mămăligă, cu brânză de oi".
"El e mai bun pentru partea feminină că face sânge nou şi fetele nu mai fac machiaj se primeşte un ruj natural".
"Mi-a plăcut cavarmaua din miel făcută foarte bine. E mâncare tradiţională din regiunea de sud a Moldovei".
Şi vinul fiert a fost destul de solicitat.
La ediţia a şaptea a târgului de vin, organizat de Combinatul Cricova, au participat şeful statului Nicolae Timofti, dar şi fostul preşedinte Petru Lucinschi.
"Ţineţi minte când eram studenţi era o clădire, dădeai 20 de copeici şi era paharul plin sau la colţ cu Alecsandri acolo când ne coboram jos acolo, un pocal de vin şi am plecat, dar acum nu e asta", a povestit fostul preşedintele al Republicii Moldova.
- Dulce-i vinul moldovenesc! Licoarea lui Bachus, sărbătorită anual în luna octombrie
- (VIDEO) Vinul moldovenesc i-a lăsat fără cuvinte pe turiştii străini. "Aveţi cele mai bune vinuri din lume"
- Vinul, cinstit la un festival regional: Locuitorii din mai multe sate au organizat o paradă, în frunte cu primarii VIDEO