Manchester City l-a demis pe Roberto Mancini
Conducerea clubului Manchester City l-a demis pe Roberto Mancini la finalul unui sezon ratat complet. "Cetăţenii" au fost eliminaţi din Europa încă din faza grupelor Ligii Campionilor, au ieşit devreme din lupta pentru titlu şi au pierdut finala Cupei Angliei în faţa formaţiei Wigan.
Potrivit presei engleze, locul lui Mancini pe banca tehnică a "cetăţenilor" ar urma să fie luat de Manuel Pellegrini, actualul antrenor al celor de la Malaga. Chiar dacă a avut cel mai slab sezon la City, Roberto Mancini rămâne cel mai bun antrenor din istoria clubului, câştigând 82 de partide din cele 133 jucate în Campionatul Angliei.
Mancini va primi o compensaţie de aproximativ 33 de milioane de euro din partea clubului englez pentru demitere.
Presa internaţională scrie că italianul a primit o ofertă de a prelua formaţia franceză AS Monaco, proaspăt promovată în prima ligă din Franţa.
Mancini a fost numit antrenor la Manchester City în anul 2009, după ce a mai antrenat Lazio, Fiorentina şi Inter. Cu tehnicianul italian pe banca tehnică, City a cucerit Cupa şi Supercupa Angliei, iar anul trecut "cetăţenii" au devenit campioni după o pauză de 44 de ani.
- Manchester City a renunţat oficial la titlu: Ştim că în fotbal este imposibil să câştigi în fiecare an
- Revanşa "cetăţenilor". Manchester City a câştigat meciul cu United
- Şoc la Werder Bremen! Antrenorul echipei, Thomas Schaaf, a fost demis
- Manchester City şi New York Yankees vor crea o nouă echipă de fotbal în MLS