Manchester United a bătut Aston Villa şi a înscris cea de-a 16-a victorie din acest sezon
Manchester United a învins Aston Villa cu 4-1, într-un meci în care s-a văzut condusă din minutul 13. Totuşi, fanii "diavolilor" rămân nemulţumiţi. În timpul partidei, care s-a jucat pe Old Trafford, deasupra stadionului a trecut un avion, care avea afişat în spate un mesaj prin care suporterii au cerut demisia antrenorului David Moyes.
Aston Villa a deschis scorul prin Ashley Westwood, însă United a egalat şapte minute mai târziu prin Wayne Rooney. Acesta a mai înscris o dată la finalul primei reprize, din penalty. În repriza a doua, au marcat Juan Mata, care a reuşit primul său gol în tricoul lui Manchester United, şi Javier Hernandez, care a închis tabela în ultimul minut de joc.
Aceasta a fost cea de-a 16-a victorie din acest sezon pentru Manchester United, care a rămas pe locul şapte în Premier League, la trei puncte de locurile care duc în Liga Europei şi la nouă puncte de ultima poziţie care califică în Liga Campionilor.