Manchester United a făcut o nouă ofertă formaţiei Barcelona pentru transferul lui Fabregas
Manchester United nu renunţă la mijlocaşul spaniol, Cesc Fabregas. Conducerea clubului englez a făcut o nouă ofertă Barcelonei pentru campionul mondial şi european, iar antrenorul "diavolilor", David Moyes, speră că tranzacţia se va încheia în cel mai scurt timp.
Manchester United a oferit prima dată 25 de milioane de lire pentru Cesc Fabregas, iar Barcelona a respins oferta şi l-a declarat netransferabil pe fotbalist. Peste câteva zile, campioana Angliei a mărit suma şi oferă acum 30 de milioane de lire sterline şi un salariu dublu faţă de cel încasat de internaţionalul spaniol la Barcelona. Totodată, "diavolii" sunt gata să mai ofere o sumă suplimentară, dacă Fabregas va avea performanţe la noul său club.
Dacă Manchester United va reuşi să-l transfere pe Fabregas, atunci mijlcaşul iberic va reveni în campionatul Angliei după doi ani. Fotbalistul a jucat în perioada 2003-2011 la Arsenal Londra, după care a fost vândut cu 40 de milioane de euro la echipa catalană.