Manevre NATO pe fondul unor tensiuni cu Occidentul, găzduite de Turcia
Turcia și partenerii săi din cadrul NATO au demonstrat miercuri capacitatea lor de a acționa împreună în cursul unor manevre navale ce se desfășoară pe fondul unor serioase tensiuni între Ankara și Occident, transmite AFP.
Mobilizând mai multe dispozitive militare în largul orașului Marmaris (sud-vestul Turciei), aceste manevre numite "Dynamic Monarch" consistă în simularea diverselor moduri de a veni în ajutorul unui submarin avariat, agerpres.ro
Mai multe submarine, avioane și aproape 1.000 de persoane din nouă țări, printre care Statele Unite, Marea Britanie și Franța, sunt mobilizate pentru aceste manevre care au debutat în urmă cu două săptămâni și urmează să se încheie vineri.
Cu ocazia unei vizite pentru presă, organizată miercuri, participanții au dat un mesaj de unitate, insistând asupra dorinței lor de a dezvolta interoperatibilitatea între diferitele țări ale Alianței Nord-Atlantice.
Turcia "ne furnizează constant (...) personal operațional în regiune", a subliniat în cursul unei conferințe de presă comandantul forței maritime a NATO, viceamiralul britanic Clive Johnstone.
"Turcia este fundamentală pentru securitatea Europei", a declarat pentru AFP un responsabil NATO sub acoperirea anonimatului. "Ea dispune de a doua armată ca mărime din NATO și contribuie în mod important la Alianță", a adăugat el.
Manevrele au, totuși, loc pe fondul puternicelor tensiuni dintre Ankara și unii din partenerii săi cheie din cadrul NATO, ca Washingtonul și Berlinul.
Săptămâna trecută, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat semnarea unui contract privind achiziționarea de către Ankara unor sisteme de apărare antiaeriană S-400 de la ruși, sporind îngrijorarea partenerilor occidentali.
Ca reacție, responsabili NATO au subliniat necesitatea pentru fiecare membru al Alianței de a utiliza sisteme compatibile cu cele aflate în dotarea celorlalți parteneri.
- Care au fost ultimele cuvinte ale Prinţesei Diana. DEZVĂLUIREA făcută de pompierul care a încercat să o salveze
- Belarusul minimalizează temerile Occidentului privind un atac din partea Rusiei: Nu vom purta niciun război împotriva nimănui
- GEST PROVOCATOR din partea Coreei de Nord. A simulat distrugerea unor avioane de luptă şi a submarinelor americane
- Preferata moldovenilor, Nurgul Yesilcay este cea mai bine plătită actriță din Turcia. Cât câştigă pentru un singur episod