Manevrele militare la care participă soldați din 15 țări, au început în Ucraina
Manevre la care participă soldați din 15 țări, printre care Statele Unite, au început luni în Ucraina, în același moment în care armata rusă se pregătește să efectueze propriile exerciții la granițele Uniunii Europene, transmite AFP.
Manevrele anuale "Rapid Trident" care se vor desfășura până la 23 septembrie la Yavoriv, un oraș din vestul Ucrainei, reunesc 2.500 de militari, un număr "fără precedent", au anunțat responsabili din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării într-un comunicat.
"Astăzi, sprijinul vostru este foarte important pentru noi. Experiența colegilor noștri este extrem de prețioasă pentru armata ucraineană", a declarat cu această ocazie colonelul Serghei Litvinov, comandant din partea ucraineană al acestor exerciții.
Acestea au debutat cu câteva zile înainte de vastele manevre "Zapad 2017" (Occident 2017) care vor avea loc în Rusia și Belarusul vecin, provocând îngrijorarea țărilor baltice și a Poloniei.
Moscova a anunțat că 12.700 de militari ruși și belaruși vor lua partea la aceste exerciții de natură "strict defensivă", dar unii observatori sunt de părere că ele ar putea implica până la 100.00 de persoane, scrie agerpres.ro.
În estul Ucrainei, un conflict care a făcut peste 10.000 de morți în aproape trei ani și jumătate opune armata ucraineană rebelilor susținuți militar de Rusia, potrivit Kievului și occidentalilor. Frecvent au loc ciocniri violente, în pofida semnării acordului de pace de la Minsk în 2015.
- Consiliul de Securitate al ONU a aprobat noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord. "SUA vor plăti un preţ cuvenit"
- Starea de alertă teroristă în Statele Unite ale Americii, prelungită pentru încă un an
- Exercițiile militare au început în vestul Ucrainei. La manevre participă 57 de militari moldoveni
- Agenția de presă Sputnik, finanțată de Kremlin, este învinuită de implicare în alegerile prezidențiale
- "ZAPAD 2017" şi-a dat startul. Exerciţiile militare organizate de Rusia şi Belarus vor dura o săptămână
- ATAC ARMAT într-un liceu din SUA. Un elev a murit, iar alţi trei au fost răniţi