Manifestanţii din centrul Moscovei au fost evacuaţi VIDEO
Poliţia a evacuat, azi dimineaţă, tabăra manifestanţilor care protestau într-un parc din centrul Moscovei. În timpul operaţiunii, au fost reţinuţi 20 de oameni. În cele din urmă, aceştia au fost eliberaţi, fără să li aducă vreo acuzaţie.
Potrivit unuia dintre liderii protestatarilor, Ilia Iaşin, Poliţia a făcut uz de forţă în timpul arestărilor, dar manifestanţii nu au opus rezistenţă, mai ales că majoritatea dintre ei dormeau la acea oră.
Opozanţii ruşi intenţionează să protesteze în altă parte, informează BBC-Rusia. Tabăra improvizată a fost amplasată în apropierea monumentului poetului kazah Abai Kunanbaiev după "Marşul Milioanelor", care a avut loc pe 6 mai, în ajunul învestirii lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte.
Protestul a fost numit chiar "Occupy Abai", iar în unele seri numărul manifestanţilor a ajuns până la trei mii.