Manifestaţii masive în Ungaria pro şi contra Guvernului condus de Viktor Orban
Zeci de mii de unguri au manifestat la Budapesta pro şi contra Guvernului condus de Viktor Orban. Acţiunile au avut loc în ziua în care este marcată aniversarea revoluţiei antisovietice din 23 octombrie 1956.
Susţinătorii premierului ungar s-au adunat în Piaţa Eroilor din capitală pentru a-şi arăta suportul faţă de politicile acestuia. Ei consideră că Orban duce ţara într-o direcţie bună şi că este preocupat de interesele naţionale.
"Eu îl resprect foarte mult. El a redus cu mult cheltuielile publice şi a creat multe locuri de muncă", a spus o persoană.
În discursul ţinut în faţa mulţimii, Orban a invocat spiritul răscoalei din 1956 cerându-le oamenilor să se pregătească pentru o nouă luptă împotriva succesorilor comunismului. "Noi ştim că ele, partidele de stânga, sunt cele care sunt gata oricând să dea Ungaria pe mâna colonizatorilor străini", a declarat premierul Ungariei.
La rândul lor, susţinătorii opoziţiei îl acuză pe Orban că promovează o politică bazată pe rasism şi xenofobie şi care poate separa ţara de Uniunea Europeană.
"Viktor Orban duce ţara spre un iceberg. El ne ruinează economia şi odată cu ea şi viitorul nostru. El distruge sistemul educaţional şi, totodată, şi viitorul copiilor noştri", a menţionat fost premier al Ungariei Gordon Bajnai.
Partidul lui Orban, care deţine majoritatea în Parlament, a votat în ultimii trei ani numeroase măsuri legislative controversate. Acestea au vizat mass-media, justiţia şi drepturilor fundamentale şi deseori au fost criticate de Uniunea Europeană.