Maraton în parcul Valea Morilor! Mai mulţi oameni au alergat aproape 10 kilometri pentru a susţine persoanele bolnave de cancer
Au alergat aproape 10 kilometri, pentru a arăta că nu sunt indiferenţi. Este vorba de un maraton organizat ieri în parcul Valea Monilor, în susţinerea persoanelor bolnave de cancer. Deşi sunt conştienţi că acest lucru nu poate ajuta la vindecarea bolii, organizatorii competiţiei consideră că spijinul moral este foarte moral.
"Datorită acestor mini-marafonuri, noi dorim să atragem atenţia societăţii asupra oamenilor bolnavi de cancer. Din păcate în Moldova, precum şi în întreaga lume, tot mai mulţi oameni află pe pielea lor cât este de stranşică această boală", a spus un participant.
Participanţii au spus că importantă a fost nu atât victoria, cât însăşi participarea la mini-maraton. Cu toate acestea, emoţiile nu au lipsit:
"Am citit un anunţ despre desfăşurarea acestui maraton şi imediat am decis să particip. În primul rând iubesc să fac sport, iar în al doilea, vreau să susţin oamenii care se confruntă cu această boală".
"Dacă oamenii vor duce un mod de viaţă activ şi vor fi mai toleranţi unul faţă de celălalt, atunci cu uşurinţă vor putea învinge această boală".
Acum trei ani, mama Nadejdei a murit de cancer. Femeia recunoaşte că abia atunci a înţeles cât de periculoasă este această boală cumplită:
"Am participat la maraton, pentru a-i face pe oameni mai atenţi faţă de această problemă, deoarece cancerul ne poate afecta pe fiecare dintre noi".
Doar anul trecut, în Moldova au fost diagnosticaţi cu cancer mai mult de 8.000 de oameni.