Maratonul Internațional Chișinău 2019. Orăşelul sportiv din PMAN, în aşteptarea participanților
În Piaţa Marii Adunări Naţionale s-au făcut pregătiri intense pentru cel mai de amploare eveniment sportiv al anului - Maratonul Internațional Chișinău. Zeci de persoane au lucrat la amenajarea orăşelului sportiv. Asta pentru că totul trebuie să decurgă ca la carte fiindcă în acest an, la eveniment, sunt aşteptaţi peste 20 de mii de participanți din peste 50 de țări, printre care România, Ucraina, Rusia, China și Statele Unite.
În cadrul maratonului vor fi patru probe. Cea mai aşteptată este cursa de 42 de kilometri.
"Vreau să fac distanţa de 42 km pentru a arăta un exemplu peroanelor care sunt în aceeaşi situaţie ca şi mine că se poate. Trebuie să faci doar un efort şi să ieşi din casă", a spus participantul la competiţie, Ilie Ştefârţa.
Această femeie, în vârstă de 60 de ani, s-a înscris în cursă pentru că este adepta unui mod sănătos de viaţă.
"Nu am nevoie de rezultate mari, de câştig, vreau doar să îmi demonstrez mie că la ai mei 60 de ani sunt în stare să alerg 10 km", a menţionat participanta la maraton, Galina Umaneţ.
Organizatorii evenimentului spun că au pregătit un program divers. Surprizele se vor ţine lanţ, iar participanţii, în special cei străini, vor avea ocazia astfel să descopere frumuseţile Moldovei.
"Pe traseu, participanţii vor întâlni mese amenajate cu mâncare tradiţională, vinuri moldoveneşti, plăcinte şi desigur dansatori cu dansuri naţionale şi cântece", a afirmat organizatoarea, Olga Iurco.
Competiţiile sportive pentru cei mici vor începe azi, de la ora 10:00. La ediţia din acest an s-au înscris peste 500 de copii care, ulterior, vor fi răsplătiţi cu medalii şi cadouri. Duminică, în cursă se vor avânta adulţii.
"Startul competiţiei îl vor începe sportivii în scaune rulante, avem o grupă specială pentru ei, care participă la cursele de 10, 21, 42 de km. La ora 09:00 vom da start cursei Fun Run şi curselor competitive 5, 10, 21 şi 42 de km", a comunicat organizatoarea, Olga Iurco.
Maratonul Internațional Chișinău se află la a cincea ediţie.