Maratonul vertical de la Empire State Building. Competiția feminină a fost câștigată de Suzy Walsham
Foto: verticalworldcircuit.com
Sute de sportivi amatori, dar şi profesionişti, au participat la celebrul maraton "vertical", desfășurat în clădirea Empire State Building din New York. Aceştia au avut de urcat 1.576 de trepte pe scări.
Competiția feminină a fost câștigată de australianca Suzy Walsham, care a reușit această performanță pentru a zecea oară. Sportiva de la Antipozi, în vârstă de 46 de ani, a urcat cele 1576 de trepte în 12 minute şi 18 secunde.
"Mereu e ceva special să câştigi. Performanţa din acest an a fost specială, pentru că a fost a zecea mea victorie în această cursă. Am simţit presiunea, însă m-am descurcat. Sunt mândră de performanţa ce am realizat-o", a menţionat Suzy Walsham.
În concursul masculin, victoria i-a revenit polonezului Piotr Lobodzinski, care a ajuns la finiş în 10 minute şi 5 secunde.
"Mi-am îmbunătăţit timpul faţă de precedentele ediţii, însă sunt un pic dezamăgit. Am vrut să ajung la finiş în mai puţin de 10 minute. Am câştigat cursa, însă, din cauza timpului înregistrat, nu sunt foarte fericit", a declarat Piotr Lobodzinski.
A fost a 42-a ediţie a "Maratonului vertical" de la Empire State Building.

- Suzy Walsham a câştigat pentru a şasea oară cursă de alergare pe scările Empire State Building
- Mii de persoane s-au întrecut, la viteză și rezistență, în cadrul unui maraton vertical în Taiwan
- Maraton "vertical" în China! 650 de sportivi au concurat la ridicarea scărilor în cea mai înaltă clădire de la Beijing (VIDEO)