Marca low-cost Volkswagen e doar pentru China
Oficialii Volkswagen au venit cu precizări privind noua marcă low-cost pe care doreşte să o înfiinţeze VW: va fabrica maşini în China, pentru piaţa chineză. Deci nici vorbă de concurenţă cu Dacia pe piaţa europeană, scrie promotor.ro.
Ipotezele din jurul anunţului că Volkswagen doreşte să aibă în portofoliu o marcă low-cost i-au condus pe cei mai mulţi analişti la concluzia că principalul brand vizat de nemţi este Dacia.
Ei bine, lucrurile nu stau aşa, deoarece, recent, însuşi boss-ul VW, Martin Winterkorn, ar fi declarat într-un interviu pentru Der Spiegel că lansarea noului brand low-cost este valabilă doar pentru China.
Adică noul brand low-cost îşi propune să fabrice modele pentru piaţa chineză, care vor fi construite într-o fabrică din China, doar o parte din proiectare urmând a fi realizată în Germania.
Pentru început, Winterkorn se limitează la a spune că e vorba de o maşină de mici dimensiuni, cu preţ estimativ între 6.000 şi 7.000 de euro , care va apărea pe piaţa asiatică nu mai devreme de 2015.
Dat fiind începutul de an foarte bun pentru VW în China, cu o creştere a vânzărilor de 47% faţă de ianuarie 2012, oficialii Volkswagen se aşteaptă la vânzări foarte bune pentru noul model, din moment ce China ”înghite” 3 milioane de maşini low-cost anual.
În ce priveşte Dacia, marca românească nu are de ce să îşi facă griji, deoarece VW nu are în plan aducerea noului brand low-cost în Europa. Prin urmare, cel puţin câţiva ani de acum încolo Dacia nu va fi contracarată, în Europa, de nici un concurent important.
Pe de altă parte, rămâne să urmărim cum va afecta decizia VW planurile Renault de a intra pe piaţa chineză cu modele low-cost bazate pe maşinile Dacia