Marcelo Bielsa a demisionat din funcţia de antrenor al echipei naţionale a statului Chile
Marcelo Bielsa a demisionat din funcţia de antrenor al echipei naţionale a statului Chile şi a încheiat astfel poveste de trei luni în care presa şi alţi oameni de fotbal decideau soarta tehnicianului. Argentinianul nu s-a lăsat înduplecat nici de preşedintele federaţiei chiliene Sergio Jadue să rămână.
Telenovela despre plecarea selecţionerului naţionalei statului Chile, Marcelo Bielsa a ajuns la final! Totul a început acum trei luni când argentinianul a anunţat că pleacă după ce la şefia federaţiei trebuia să vină omul de afaceri Jorge Segovia. Numirea în funcţie a fost anulată iar Sergio Jadue, vechiul preşedinte a decis să-l păstreze pe argentinian însă acesta nu s-a lăsat înduplecat.
Bielsa a mai declarat că nu mai poate lucra cu Jadue după ce acesta a făcut declaraţii false presei dar în acelaşi timp a refuzat să răspundă la întrebări şi a mai spus că este recunoscător pentru timpul petrecut în Chile.
Bielsa, cunoscut şi sub numele de "El Loco" a transformat naţionala statului Chile într-o echipă tânără şi ambiţioasă. În trei ani şi jumătate chilienii au reuşit să se califice în al doilea tur al preliminariilor de la Cupa Mondială. Acesta a fost prima apariţie a sud-americanilor la Cupa Mondială după 1998.