Mare sărbătoare la Băhrinești! Festivalul Busuiocului a adunat multă lume împreună
Mare sărbătoare în satul Băhrinești din raionul Florești. Gospodinele au îmbrăcat cele mai frumoase costume populare și au gătit cele mai delicioase bucate la ... Festivalul Busuiocului. În cuptorul instalat în curtea Casei de Cultură din localitate au sfârâit plăcinte, babă, sarmale, dar și tradiționala plăcintă cu busuioc.
Mai multe ansambluri artistice au prezentat pe scena Casei de Cultură fragmente din tradițiile populare.
Meșterii populari din localitate s-au pregătit din timp pentru festival şi au decorat obiectele expuse cu busuioc.
"Am lucrat timp de o lună și jumătate pentru a scoate din anonimat și a pune busuiocul pe ia femeiască. Am cusut aceste ii, care este probabil un lucru unic și mă bucur foarte mult", a spus meşterul popular, Simion Lungu.
Alții au adus busuioc în punguțe ornamentate. Ei spun că acestea pot fi utilizate în scopuri terapeutice.
"Sunt umplute cu busuioc ca să fie ceva frumos și mirositor, de folos. Se pune sub pernuță, lângă patul unde dormi, să fie somnul mai dulce", a spus Elena Madan.
Iar gospodinele au pregătit douăsprezece feluri de bucate pentru petrecăreți, printre care plăcinte și ceai cu busuioc.
Oamenii s-au bucurat de sărbătoare şi atmosfera frumoasă.
Festivalul este la cea de-a treia ediție. La finalul evenimentului ansamblurile folclorice s-au ales cu mai multe premii bănești.
- Distracţie şi voie bună la "Gustar". Vizitatorii, impresionaţi de felul cum a fost organizat festivalul
- Festivalul "Untold 2016”: Încasări de 23 de milioane de euro în patru zile
- Muzică și voie bună la Rezina. Pe malul Nistrului s-a desfăşurat Festivalul "Vetre strămoşeşti" (VIDEO)
- RECORD la Festivalul Porumbului! Mai mulţi bucătari au preparat o mămăligă URIAŞĂ
- Creştinii ortodocşi de stil vechi marchează Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. TRADIȚII și OBICEIURI
- Festivalul "Prăjiţel Moldovenesc" la Criuleni! Gospodinele au pregătit cele mai delicioase deserturi