Marea bătălie în cuşcă. Cu cine se va duela moldoveanul Mihai Sîrbu
A șasea ediție a turneului "Eagles Fighting Championship" de la Chișinău va oferi amatorilor de arte marţiale mixte o premieră. La grandiosul eveniment este programată o partidă între echipele Republicii Moldova şi Federației Ruse. În cadrul acesteia se vor disputa 6 lupte între reprezentanții celor două ţări.
Într-una din ele compatriotul nostru Mihai Sîrbu se va duela cu Kirill Tropinin. Moldoveanul este mai experimentat. El are în palmares 11 lupte în cuşcă în care a obţinut 8 victorii, iar în alte trei confruntări a suferit înfrângeri. Adversarul lui a disputat şase lupte, câştigând doar 4.
"Sunt pregătit foarte bine. Şi voi merge doar înainte. Cu ajutorul lui Dumnezeu voi scoate la capăt şi această luptă. Acum va fi mai greu. Se vor bate selecţionata Moldovei cu cea a Rusiei. Trebuie să facem faţă şi să fie totul bine", a spus Mihai Sîrbu, luptător de MMA, Moldova.
Înaintea confruntării moldo-ruse vor avea loc alte şase lupte, printre care o dispută feminină în MMA, dar şi una între veterani.
Ediția a șasea a "Eagles Fighting Championship" se desfăşura în ziua de 24 iunie.
- Dezghețarea relațiilor economice dintre Moldova și Rusia, discutată de Calmîc și Rogozin la Moscova
- Pokemon Duel, cel mai nou joc de mobil cu îndrăgitele caractere
- Dornic de revanşă! Alexandru Burduja şi Vasil Ducar se vor întâlni într-un superfight
- Rusia CRITICĂ proiectul privind combaterea propagandei străine în Moldova. Ce spune Grigorii Carasin