Marea Britanie ar putea renunţa la obligativitatea de izolare după infectarea cu SARS-CoV-2
foto: cnbc.com
canal tv
Marea Britanie elaborează planuri, conform cărora oamenii să nu mai fie obligaţi să stea în izolare după ce se infectează cu SARS-CoV-2.
Premierul britanic Boris Johnson vrea să revoce definitv legile de urgenţă privind coronavirusul, întrucât cazurile de COVID din Marea Britanie continuă să scadă, potrivit raportului The Telegraph, notează adevarul.ro. Recomandările oficiale vor rămâne, dar nu vor duce la amenzi sau pedepse legale dacă vor fi ignorate.
Planurile vor fi elaborate în următoarele săptămâni, iar anunţul oficial ar putea fi făcut în primăvară.
Secretarul de stat pentru Sănătate, Sajid Javid, a declarat săptămâna trecută că autoizolarea în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19 în Anglia va fi redusă la cinci zile de la şapte, dacă o persoană are un test negativ de 2 ori. The Telegraph a relatat anterior că guvernul lui Johnson se pregăteşte şi să ridice restricţiile COVID introduse luna trecută pentru a încetini răspândirea variantei Omicron.