Marea Britanie intensifică supravegherea maritimă din Canalul Mânecii. Care este motivul
Marea Britanie intensifică supravegherea maritimă din Canalul Mânecii, de teamă că tot mai mulţi imigranţi vor încerca să traverseze marea din Franţa în Regatul Unit, până la Brexit. Doar in perioada Crăciunului, peste 100 de imigranţi au ajuns pe ţărmul britanic. Pentru a face faţă situaţiei, Londra a rechemat din Mediterana două nave de patrulare şi interceptare.
12 iranieni au fost interceptaţi pe plajă zilele trecute, în timp ce paza de coastă a Marii Britanii a salvat alţii care pluteau în derivă în bărci gonflabile. Printre ei, şi copii. În 2018, peste 500 de imigranţi au încercat să ajungă pe mare în Regatul Unit. Două treimi dintre ei, în ultimele luni.
Melissa Bell, corespondent CNN: Aceasta este porţiunea franceză de coastă aflată cel mai aproape de Anglia. De aici poţi vedea faleza de la Dover, aflată la doar 31 de kilometri. De aceea, de pe aceste plaje, din această porţiune de coastă, pleacă imigranţii cu orice găsesc: bărci de pescuit sau gonflabile, uneori chiar caiace.
Ingrid Parrot, Paza de Coastă franceză: Când îi găsim pe aceşti oameni, suferă de hipotermie, de asemenea sunt foarte speriaţi, credem că unii au asistat la decese. Nu vrem să ne trezim cu cadavre pe plaje sau ciocniri cu alte ambarcaţiuni de mari dimensiuni.
Ahmed, imigrant iranian: Canalul Mânecii nu este controlat. Poţi ajunge în Anglia, durează două sau trei ore... dacă mai ai şi un motor puternic.
Reporter: Dar sunt nave mari, valuri, curenţi marini... este foarte periculos. Ai putea muri în apă.
Ahmed, imigrant iranian: Da. Dar, mai bine mori decât să trăieşti în "junglă".
Ahmed este doar unul dintre miile de imigranţi care ar face totul pentru a ajunge în Marea Britanie. De două ori a încercat, şi susţine că o va face din nou. Ministrul de Interne a avertizat că toţi imigranţii descoperiţi pe mare sau pe ţărm vor fi returnaţi în Franţa, scrie digi24.ro