Marea Britanie va demara un program guvernamental de combatere a abuzurilor şi violenţei faţă de lucrătorii spălătorilor de maşini proveniţi din Estul Europei
Un program guvernamental a fost întocmit ca urmare a îngrijorărilor autorităţilor în raport cu exploatarea lucrătorilor proveniţi din Estul Europei, care muncesc la spălătoriile auto.
Conform datelor britanicilor, aceştia, numărul cărora se estimează la mii de lucrători, se află într-o "sclavie modernă". Majoritatea sunt de origine est-europeană şi sunt atraşi de oferte ademenitoare, apoi sunt ţinuţi captivi şi impuşi să lucreze în condiţii nesigure, fără acte de identitate, sub presiunea ameninţărilor, abuzului şi a violenţei, transmite Reuters.
''Am constatat numeroase probleme în această industrie, de la sclavie modernă, sclavie prin îndatorare, neplata unor salarii adecvate.Acest program este un mare pas înainte în combaterea acestor probleme '', a declarat Darryl Dixon, şeful GLAA, organismul anti-sclavie al Marii Britanii.
Potrivit unui raport de săptămâna trecută realizat de experţi în problema sclaviei moderne, de la Universitatea din Nottingham şi Oficiul Comisarului Independent pentru combaterea sclaviei, lucrători din majoritatea celor în jur de 20.000 de spălătorii auto manuale din Marea Britanie sunt victime ale exploatării, iar lipsa unui sistem de înregistrare şi autorizare a unor astfel de firme, le-a permis desfăşurarea nestingherită a activităţii de acest tip.
În acest sens, departamentul de comunicare a Asociaţiei Caritabilă "UNSEEN", a declarat într-un raport că în ultimii doi ani au fost identificate cel puţin 2.000 de presupuse victime al robiei din spălătorii, printre care erau şi cetăţeni români.
Programul guvernamental, care este susţinut de Unseen şi cinci mari supermaketuri, va fi lansat luna viitoare şi va include audituri şi controale neanunţate.
ROMÂNIA - UE
- Autobuz cu români, implicat într-un grav accident în Slovacia. Cinci persoane rănite
- Cuplu de medici, agresat de cetăţeni români în Italia. I-au legat, i-au bătut crunt, iar soţiei chirurgului i-au tăiat o ureche
- Cel de-al patrulea suspect în cazul jafului din casa medicilor italieni a fost reţinut
- Schimb de experiență moldo-englez. Ce învață pompierii noștri de la britanici