Marea care ar putea atrage SUA într-un conflict internațional
Marea Chinei de Sud este renumită pentru disputele teritoriale nemuărate care există pe seama acestui nucleu geopolitic. Totuși, aceasta nu este singura zonă asiatică tensionată cu potențial de conflict internațional, scrie digi24.ro.
Un focar mai puțin luat în calcul este Marea Chinei de Est, transmite CNBC. „În ciuda profilului mai puțin vizibil, disputa din Marea Chinei de Est poate avea un risc mult mai mare de a atrage Statele Unite într-un conflict cu China decât disputele din Marea Chinei de Sud”, a declarat Ryan Hass, expert în politică externă din cadrul programului Brooking.
China și Japonia revendică o salbă de insule nelocuite – care acoperă 81.000 de kilometri pătrați - din acest areal maritim.
Este vorba despre celebra dispută teritorială asupra insulelor Senkaku, aflate sub controlul autorităților de la Tokyo, dar revendicate, ca suveranitate, de Beijing sub numele de insulele Diaoyu.
Insulele sunt situate pe o rută maritimă bogată în rezerve energetice despre care ambele țări pretind că se află în zona lor economică exclusivă.
„Există un risc major de producere a unui incident neintenționat între forțele chineze și cele japoneze care operează în Marea Chinei de Est”, a subliniat Hass, argumentând „frecvența operațiunilor maritime foarte apropiate care implică active chinezești și japoneze, absența mecanismelor mature de reducere a riscurilor și lipsa de consens dintre Beijing și Tokyo asupra unui comportament acceptabil”.
Japonia este un aliat apropiat al SUA. Prin urmare, a subliniat expertul, în cazul escaladării unui conflict chinezo-japonez, Washingtonul se va vedea nevoit să intervină, având în vedere faptul că americanii au militat constant pentru păstrarea culoarului maritim și aerian deschis. Dacă Beijingul va refuza accesul navelor sau avioanelor, încălcând prevederile acordurilor internaționale din Marea Chinei de Est, acest lucru ar putea declanșa o reacție din partea Casei Albe.
Disputa din Marea Chinei de Est este importantă pentru Tokyo și Beijing deoarece „este percepută de ambele țări ca un model de împuternicire pentru felul în care relaționează una cu alta ca forțe asiatice”, a opinat Ryan Hass.
Externe