Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei se va desfăşura fără spectatori, din cauza pandemiei de coronavirus
Marele Premiu de Formula 1 al Ungariei se va desfăşura fără spectatori, din cauza pandemiei de coronavirus. Etapa Campionatului Mondial de automobilism este programată pentru 2 august. Acest anunţ vine după ce autorităţile de la Budapesta au interzis evenimentele publice cu mai mult de 500 de persoane, până la 15 august.
Anterior au fost amânate sau anulate zece etape din cele 22 de curse ale acestui sezon al Campionatului Mondial de Formula 1. Prima etapă devine, în aceste condiţii, Marele Premiu al Austriei din 5 iulie, pe circuitul de la Spielberg.
O altă veste din lumea sporturilor cu motor, este legată de campionatul automobilistic american, NASCAR. Aceasta va fi prima competiţie importantă din Statele Unite, ce se va relua, pe fondul pandemiei de COVID-19. Organizatorii au informat despre repornirea curselor de la jumătatea lunii mai, toate - fără spectatori.
Pe 17 mai va avea loc etapa de la Darlington, în statul Carolina de Sud.
Până în prezent au fost amânate 7 curse ae actualului sezon în NASCAR, însă organizator speră să le reprogrameze pe toate şi să nu renunţe la niciuna din cele 36 de runde din calendar.