MARFĂ DE CONTRABANDĂ, de peste 200.000 de lei, descoperită în automobilul a doi moldoveni. Ce riscă suspecţii
Haine, încălțăminte, ochelari și alte bunuri, în valoare de peste 200.000 de lei, au fost descoperite de vameşi într-un automobil, oprit pentru verificări la ieșirea din satul Todirești, raionul Anenii Noi.
Documentați pe acest caz sunt doi locuitori ai raionului Căușeni. Suspecții procurau marfa de larg consum de la piața Km 7 din Odesa, Ucraina, și o introduceau ilegal în țară prin regiunea transnistreană, ocolind posturile vamale interne de control.
În urma verificărilor, vameşii au confiscat 2.051 de piese vestimentare, 175 de perechi de încălțăminte, 363 de ochelari, 240 de curele din piele artificială, 29 de seturi de jucării pentru copii, precum și 15 dispozitive electronice pentru fumat. Unele loturi conțineau marcajele unor branduri renumite, motiv pentru care cazul va fi cercetat inclusiv în vederea stabilirii unor eventuale încălcări ale drepturilor asupra mărcilor comerciale.
Persoanele implicate riscă de la 3 la 10 ani de închisoare.