Marfă în valoare de 70 de mii de lei, ascunsă de ochii vameşilor. Ce bunuri urmau să ajungă într-un magazin din Briceni
Un agent economic din Briceni a încercat să introducă ilegal în țară produse alimentare în valoare de peste 70 000 lei. Loturile au fost descoperite la vamă atât în mașina, cât și în magazinul deținut de către suspect.
Bărbatul a fost reținut pe o stradă din orașul Briceni, ofițerii vamali având informația că acesta ar transporta bunuri nedeclarate. Deoarece suspectul a refuzat să prezinte actele la control, vameșii au solicitat intervenția unui echipaj al Poliției și l-au escortat la terminalul vamal din oraș.
În cadrul controlului, inspectorii Echipelor Mobile au depistat mai multe loturi de produse alimentare în asortiment, de proveniență ucraineană. Totodată, verificările din bazele de date au scos la iveală faptul că suspectul este și proprietarul unei magazin alimentar, motiv pentru care, ofițerii vamali au descins și la unitatea comercială, unde au descoperit că toate produsele alimentare comercializate erau fără acte de proveniență sau posesie.
Cercetările continuă pentru a fi elucidate toate circumstanțele producerii încălcărilor depistate. Mărfurile au fost reținute în vederea confiscării, iar bărbatul s-a ales cu două amenzi - pentru trafic ilicit cu mărfuri și pentru refuzul de a se supune controlului. Adițional, au fost notificați și reprezentanții Fiscului, care urmează să documenteze întreaga activitate comercială a agentului economic respectiv.