Marfar deraiat în Hunedoara: Mecanicii care și-au pierdut viața în tragedie erau băuți
Tragedia din Hunedoara de săptămâna trecută, atunci când un tren marfar a deraiat, iar doi mecanici și-au pierdut viața, a avut loc pe fondul consumului de alcool, potrivit medicilor legiști care au realizat necropsia, scrie Realitatea.net.
Rezultatele analizelor toxicologice efectuate de autorități au arătat că mecanicul și ajutorul de mecanic din trenul implicat în tragedia de pe calea ferată Petroșai-Simeria erau băuți. Potrivit raportului, mecanicul ar fi consumat o cantitate redusă de alcool, însă în cazul ajutorului de mecanic s-au înregistrat valori mult mai mari.
Unicom Tranzit, compania al cărui tren marfar a deraiat, în 8 aprilie, provocând moartea celor doi mecanici, informa că nu exclude o eroare umană între cauzele accidentului.
"Mecanicii erau devotaţi meseriei, cu multă experienţă profesională.Materialul rulat (locomotivă şi vagoanele) antrenat în acest accident era corespunzător din punct de vedere tehnic, având toate reviziile şi reparaţiile efectuate conform reglementărilor în vigoare. Ţinând cont de cele de mai sus, totuşi, nu excludem o eroare umană", a informat Unicom Tranzit, în comunicatul de presă.
Procurorii care investighează împrejurările în care s-a produs deraierea trenului de marfă cu 16 vagoane, soldată cu moartea celor doi mecanici, au informat că ancheta în cazul tragediei de calea ferată Petroşani – Simeria, în dosarul de ucidere din culpă, ar putea fi extinsă şi pentru infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, scrie Ziarul Hunedoreanului.
Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg. Agenţia de Investigare Feroviară (AGIFER) şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara fac cercetări în acelaşi caz. Miercuri, reprezentanţii operatorului privat vor fi chemaţi la audieri.
- Accident la o trecere de cale ferată: Doi oameni au murit
- Accident INFIORĂTOR în România. Doi mecanici au murit după ce trenul a rămas fără frâne, vagoanele prăbușite în râpă (FOTO)
- GREU DE CREZUT! O tânără a mers la poliţie şi a predat benevol 50.000. De unde a făcut rost de bani
- Grav accident în China: Un microbuz a căzut într-un râu. Cel puţin 10 morţi
- ACCIDENT TERIBIL în Ucraina: Patru morţi după ce un automobil s-a ciocnit cu un autocar plin cu pasageri
- TRAGEDIE în nordul Indiei. Cel puţin 44 de oameni au murit în urma unui accident