Mărfuri de contrabandă de peste 2 MILIOANE DE LEI, reținute de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal
Angajații Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal au destructurat o grupare infracțională specializată în contrabandă cu mărfuri de larg consum.
Pe acest caz sunt reținuți liderul grupării și unul dintre membri, aceștia fiind plasați în arest pe un termen de 15 zile.
Reținerea a avut loc la data de 13 octombrie, pe traseul Briceni-Bălți, unde a fost stopat un autovehicul în care se aflau mai multe loturi de materiale textile, articole vestimentare și de încălțăminte, fără acte de însoțire.
Acestea erau achiziționate din piața din Cernăuți, Ucraina și erau transportate de către un locuitor al raionului Briceni, în vârstă de 32 de ani.
Urmare a reținerii flagrante, ofițerii serviciilor specializate au efectuat descinderi la șase adrese atât din municipiul Bălți, cât și din localitățile din raionul Briceni. În rezultatul perchezițiilor au fost depistate mai multe loturi de mărfuri (pneuri, discuri auto) care, conform informațiilor operative deținute, au fost introduse în țară prin eludarea controlului vamal.
Potrivit primelor estimări, valoarea mărfurilor depistate depășește suma de două milioane de lei.
Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, conform indicilor infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b,d) CP al RM, în cadrul căruia sunt întreprinse acțiuni investigative în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere conform legislației în vigoare.
- Captură impresionantă de valută și caviar la Anenii Noi. Suspectul a fost reținut (VIDEO)
- Bărbat arestat pentru contrabandă cu monede istorice ce datează din secolul XVIII-XX
- CONTRABANDĂ dejucată la Vamă. Marfă ascunsă printre colete găsita de vameși
- Peste 700 de litri de votcă de contrabandă, reținuți la vama Giurgiulești (FOTO/VIDEO)
- Contrabandă cu icoane şi ulei de măsline. Doi cetăţeni străini, cercetaţi penal (FOTO)
- Loturi de mărfuri de contrabandă, reținute la Vamă. Doi cetățeni români, documentați în acest caz (FOTO)