Mărfuri interzise, aduse cu microbuzul din Italia. Ce riscă şoferul vehiculului
Vameşii de la Postul Vamal Leuşeni au contracarat o tentativă de introducere ilegală în ţară a unui lot de marfă fără acte de însoțire, în valoare de zeci de mii de lei.
Astfel, aceştia au stopat pentru efectarea controlului un microbuz de model "Mercedes Sprinter" cu numere de înmatriculare în străinatate, la volanul căruia se afla un cetăţean moldovean, însoţit de patru pasageri.
Vehiculul se deplasa din Italia în Republica Moldova, transportând colete neînsoţite.
Șoferul a declarat verbal că nu transportă bunuri în cantități interzise, dar concomitent a manifestat un comportament suspect.
În compartimentul marfar al microbuzului, printre colete, au fost depistate mai multe piese pentru autoturisme şi un ferestrău cu lanţ.
Vameşii au întocmit un proces-verbal, iar marfa a fost reţinută în vederea confiscării. Contravenientul riscă să achite o amendă în suma de 3 000 de lei.