Margaret Thatcher va avea parte de funeralii cu onoruri militare
Margaret Thatcher, supranumită Doamna de fier a Marii Britanii, a fost nu doar singura femeie-premier, ci şi omul care a făcut reforme economice drastice.
Doamna de Fier va avea parte de funeralii cu onoruri militare. Corpul neînsufleţi al baronesei va fi depus la Catedrala St. Paul de la Londra. La cererea familiei Thatcher, trupul va fi incinerat într-un cadru privat.
Regina Marii Britanii şi-a exprimat tristeţea în legătură cu moartea lui Margaret Thatcher şi a trimis un mesaj de compasiune familiei fostului premier. Şi liderii Uniunii Europene au transmis condoleanţe.
"A fost, fără îndoială, un mare om politic, prima femeie prim-ministru în ţara ei, un jucător important şi foarte implicat în cadrul Uniunii Europene", a declarat Jose Manuel Barroso.
Preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, a declarat că Margaret Thatcher a fost unul dintre cei mai aprigi promotori ai libertăţii. Iar fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a menţionat că Doamna de Fier a contribuit foarte mult la încetarea Războiului Rece.
Bolnavă de Alzheimer şi slăbită fizic, Margaret Thatcher nu a mai ieşit în public din 2002, după ce a suportat mai multe atacuri cerebrale. În decembrie, Thatcher a fost spitalizată pentru o intervenţie chirurgicală.