Maria Hoefl-Riesch, Alexandre Bilodeau şi Martin Fourcade au câştigat aurul la Olimpiada de la Soci
Maria Hoefl-Riesch a câştigat cea mai spectaculoasă competiţie de schi alpin - Super Combinată. După acest succes, schioarea germană, în vârstă de 29 de ani, a anunţat că ar putea să se retragă din sportul de performanţă. Campionii s-au decis şi în probele masculine de biatlon urmărire şi schi extrem freestyle.
Schioarea din Germania a înregistrat un timp total de două minute şi 34,6 secunde. Nicole Hosp, din Austria a câştigat argintul, iar Julia Mancuso, din SUA, care a terminat pe locul doi la Vancouver, a completat podiumul probei la Soci.
"Cu siguranţă este ultima mea Olimpiadă. Din această cauză prima cursă a fost cea mai importantă. Dacă nu câştigam o medalie astăzi, avea să fie mult mai greu la celelalte probe. Sunt foarte fericită", a declarat Maria Hoefl-Riesch.
În aceeaşi zi a avut loc finala la schi extrem freestyle în proba Moguls. Campion a devenit Alexandre Bilodeau, din Canada. Argintul i-a revenit unui alt canadian, Mikael Kingsbury, iar bronzul l-a câştigat rusul Alexandr Smîşliaev.
La Soci s-au decis şi premianţii la biatlon urmărire masculin, probă în care s-a impus francezul Martin Fourcade. Ondrej Moravec, din Cehia, a câştigat argintul, iar un alt francez, Jean-Guillaume Beatrix a obţinut medalia de bronz.