Maria Şarapova a urcat pe primul loc în ierarhia feminină de tenis
Maria Şarapova a urcat pe primul loc în ierarhia feminină de tenis. Jucătoarea rusă a învins-o în semifinalele de la Roland Garros pe numărul patru, Petra Kvitova din Cehia, scor 6-3, 6-3. Şarapova va juca în finală cu Sara Erani, care a trecut suprinzător de australianca Samantha Stosur, calificându-se pentru prima dată în ultimul act al unui turneu de Mare Şlem.
Tenismena rusă, în vârstă de 25 de ani a revenit pe primul loc în raitingul WTA, după ce s-a calificat în finala celui de-al doilea turneu de Mare Şelm din acest an Roland Garros. Iar dacă va câştiga în ultimul act, Şarapova va deveni a zecea jucătoare din lume care reuşeşte Grand Slam-ul carierei. În semifinale rusoaica a învins-o uşor pe cehoaica Petra Kvitova, cu un dulbu 6-3.
"Nu am jucat rău, dar ea a fost mai bună pe teren. A meritat să câştige şi a cum e numărul unu", a declarat Petra Kvitova.
Şarapova este cotată drept favorită în finala turneului francez, adversara acesteia fiind jucătoarea ce ocupă poziţia a 21 WTA, Sara Errani. Italianca a eliminat-o în penultimul act pe numărul 6, Samantha STosur, scor 7-5, 1-6, 6-3.
"Am fost foarte stresată, dar în acelaşi timp concetrată la joc. Poate ea a pus mai multă presiune, deci eram nevoită să mă gândesc doar la ceea ce am de făcut", a menţionat Sara Errani.
Finala feminină de la Rolan Garros va avea loc pe 9 iunie.