Marian Lupu: Ar fi cazul să vedem ce alte vânători au avut loc în Pădurea Domnească
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, sugerează să se facă o verificarea a tuturor activităţilor organizate, în trecut, în Pădurea Domnească. Şeful Legislativului a lansat această idee, în cadrul audierilor de la Comisia de anchetă, când a fost întrebat dacă este bine ca un procuror să participe la o vânătoare, împreună cu alţi judecători sau oameni de afaceri.
"Este obligaţiunea noastră să abordăm problemele per ansamblu. Nu pot fi anumite cerinţe pentru unii şi alte standarte pentru alţii. Poate trebuie să vedem ce s-a făcut şi în trecut în această rezervaţie. Să vedem ce fel de vânători au fost organizate, cine a participat şi cum a fost", a declarat Marian Lupu.
Publika.md menţionează că, astăzi, speakerul a fot audiat de Comisia parlamentară de anchetă în cazul morţii lui Sorin Paciu. Pe 23 decembrie, în rezervaţia Pădurea Domnească din raionul Făleşti, omul de afaceri a fost împuşcat din imprudenţă, în timp ce participa la vânătoare. Cazul a ajuns în atenţia opiniei publice, după ce Sergiu Mocanu l-a acuzat, în cadrul unei conferinţe de presă, pe fostul procuror general, Valeriu Zubco, de faptul că l-ar fi împuşcat pe Sorin Paciu.
Procuratura Generală a deschis un dosar penal pe acest caz, iar fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, figurează ca suspect.
Comisia de anchetă îl va audia astăzi şi pe şeful statului, Nicolae Timofti. Totodată, în faţa membrilor Comisiei vor compărea repetat procurorul general interimar, Andrei Pântea, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, şi fostul director al Agenţiei Moldsilva, Ion Lupu.
- Un angajat al Moldsilva a arătat Comisiei de anchetă în cazul Paciu cum a avut loc incidentul din Pădurea Domnească (VIDEO)
- (FOTO REPORT) Deputaţii, în Pădurea Domnească. Au reconstituit vânătoarea din 23 decembrie
- O nouă zi de audieri în cazul Paciu. Şeful statului şi preşedintele Parlamentului vor fi luaţi la întrebări de deputaţi