Marian Lupu: Avem nevoie de stabilitate pentru a crește economia, pentru un viitor mai sigur în țara noastră
Dezvoltarea economică este o condiție esențială pentru asigurarea unui viitor mai sigur în țara noastră, pentru toți cetățenii.
Această opinie a fost exprimată de președintele PDM Marian Lupu, care a participat la o discuţie cu locuitorii satului Borogani, raionul Leova.
În cadrul întâlnirii, al cărei scop a fost să-i asculte pe liderii locali despre problemele cu care se confruntă, Marian Lupu a arătat că dezvoltarea sectorului serviciilor sociale, dar şi modernizarea infrastructurii sunt obiective prioritare pe care ar trebui să le realizeze autorităţile ţării noastre.
Marian Lupu le-a mai spus oamenilor că, având susținerea lor, va lucra pentru stabilizarea țării și armonia în societate.
"Avem nevoie de stabilitate pentru a crește economia, iar astfel să realizăm acele lucruri frumoase care sunt așteptate de oameni: locuri de muncă mai bine plătite, pensii, școli mai bine dotate, drumuri etc. E timpul să spunem stop certurilor și scandalurilor, e timpul ca politica să fie pusă la treabă în slujba cetățenilor, în slujba unui viitor european, prosper pentru Moldova", a punctat candidatul PDM la funcția de președinte.
Reprezentanţii autorităţilor raionale, dar şi localnicii au salutat decizia lui Marian Lupu de a discuta problemele lor, în mod direct, la faţa locului.
"Noi așteptăm că aceste întâlniri vor avea efect și vom fi auziți de către guvernare", a spus un participant la discuții.
"Marian Lupu are o echipă puterică, cu ajutorul căreia poate mișca lucrurile din loc", a opinat o altă localnică.
Pe lângă majorarea pensiilor şi salariilor, locuitorii din Borogani au au adus în discuție şi problemele de infrastructură, respectiv necesitatea reparaţiei drumurilor locale.
Oamenii din Borogani au spus că pentru localitatea lor este foarte important să fie finalizat drumul care face legătura dintre Iargara și Comrat. O altă problemă importantă pentru localnici este iluminarea stradală.
"Vrem să vedem că suntem susținuți de către guvernare, că cineva pune în capul mesei problemele oamenilor" i-au spus lui Marian Lupu locuitorii din Borogani.
Candidatul PDM la funcția de președinte al Republicii Moldova i-a asigurat pe localnicii din Borogani că va ține cont de problemele lor.
"Voi veni nu doar cu colectarea problemelor, dar și cu soluții", a afirmat Marian Lupu, care a menționat că va veni să discute cu oamenii și după alegeri, pentru că un președinte nu are voie să stea izolat în biroul său și pentru că biroul președintelui trebuie să fie întreaga țară.