Marian Lupu s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, James Pettit. Despre ce au discutat
Președintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica, James D. Pettit.
Cei doi oficiali au discutat despre situația politică din țară, agenda politică și agenda parlamentară pentru sesiunea următoare, realizările guvernului și despre alegerile prezidențiale din acest an.
Despre acest lucru a anunțat Marian Lupu pe pagina sa de Facebook.
"Am punctat pe scurt progresele înregistrate din ianuarie încoace – începând cu stabilizarea țării, continuând cu pașii concreți în direcția reformării și modernizării instituțiilor, iar recent cu recredibilizarea Moldovei în fața partenerilor externi prin convenirea Acordului cu FMI la nivel de experți. Am reafirmat angajamentul clar al #PDM ca principal partid de guvernare pentru continuarea parcursului european al Moldovei, precum și pentru asigurarea suportului parlamentar necesar guvernului condus de Pavel Filip. Am exprimat încrederea că acest guvern își va duce mandatul până la capăt, până la alegerile parlamentare din 2018", a scris Marian lupu.
Potrivit președintelui PDM, în discuții s-a precizat faptul că PDM va avea un candidat propriu în aceste alegeri și va participa în competiție cu obiectivul victoriei.
"L-am asigurat pe domnul Ambasador că este absolut în interesul PDM ca principal partid de guvernare ca alegerile să fie bine organizate, să fie libere și corecte și să nu existe niciun fel de suspiciuni în legătură cu procesul electoral. Aceste asigurări au fost apreciate de către ambasadorul SUA.Am punctat de asemenea buna colaborare pe care Partidul Democrat din Moldova o are cu #NDI și #IRI (Institutul Național Democrat și cu Institutul Republican Internațional din SUA). Am avut proiecte comune și dorim să continuăm aceste proiecte".
"A fost o discuție utilă, bine venită, iar la final i-am transmis domnului Ambasador că-l consider un prieten al Republicii Moldova și că SUA sunt, în opinia PDM, un actor internațional esențial pentru pacea și prosperitatea pe continentul european și în lume", a conchis Marian Lupu.
Politică