Marian Lupu se pronunţă pentru asigurarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
Marian Lupu se pronunţă ferm pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. În cadrul unei întâlniri cu localnicii din satul Slobozia-Duşca, raionul Criuleni, candidatul democraţilor la prezidenţiale a declarat că statalitatea ţării noastre nu este un proiect temporar. Potrivit liderului PDM, forţele politice care urmăresc dezmembrarea Moldovei merg împotriva propriului popor.
"Am fost întotdeauna în favoarea suveranităţii, independenţei statului Republica Moldova. Eu nu văd un alt proiect de ţară altul decât acesta şi integrarea în uniunea Europeană ca stat suveran şi independent. Economie, investiţii, locuri de muncă, plecarea oamenilor peste hotare, iată care sunt pericolele reale pentru suveranitatea ţării", a declarat Marian Lupu.
Candidatul PDM la funcţia de preşedinte al ţării s-a referit şi la posibilele reforme administrativ-teritoriale:
"Ca şi număr de raioane nu ar fi nimic straşnic dacă din 32 o să rămână vreo 28 sau 27. Trebuie de adus la un nivel distins omogen. La noi, dragii mei, sunt raioane cu 60-70 de localităţi, iar altele cu patru sau opt"
În alt context, fermierii din Slobozia-Duşca au apreciat eforturile PDM de a majora în următorii ani Fondul de subvenţionare a agriculturii:
"Se vorbeşte clar despre majorarea reală a fondului de subvenţionare şi se găsesc sursele de unde fondul va fi mărit."
"Fiind agent economic am beneficiat şi eu de subvenţii pentru sădirea livezii, am o livadă superintensivă. Suntem bucuroşi şi mulţumiţi de această susţinere din fonduri europene."
"În viitor agricultorii să aibă în plus bani ca să deschidă noi afaceri. Am învedere ca să sădească noi livezi, vii să facă frigidere."
În acest an, din bugetul de stat au fost alocate 900 de milioane de lei pentru fondul de subvenționare a agriculturii.
ALEGERI 2019
- Marian Lupu este pregătit să se implice în reforma sistemului educaţiei din Republica Moldova
- Marian Lupu şi Igor Dodon, candidaţii la prezidenţiale cu cele mai mari creşteri în sondaje
- PDM doreşte alegeri corecte. Declaraţia lui Sergiu Sîrbu la întrevederea cu misiunea OSCE
- ALEGERI PREZIDENŢIALE. Igor Dodon crede că oponentul său în turul doi va fi Marian Lupu
- Marian Lupu, la Rezina: "Avem prea multe instituţii de control pentru o ţară atât de mică"
- Candidatul PDM la prezidenţiale, Marian Lupu, continuă să crească în sondaje