Marian Lupu: Se vor lua măsuri sporite pentru a pune capăt propagandei anti-europene din ţara noastră
Autorităţile vor lua măsuri sporite pentru a pune capăt propagandei anti-europene din ţara noastră. Declaraţia a fost făcută de către deputatul PDM, Marian Lupu, în cadrul emisiunii Fabrika, de aseară.
Întors recent de la cea de-a 6-a Sesiune Plenară a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic, Marian Lupu, care este şi copreşedintele adunării, a spus că o solicitare în acest sens a fost făcută de către membrii Biroului Permanent ai Adunării, statelor membre UE și statelor Parteneriatului Estic.
"Va fi o solicitare către fracţiune, către conducerea Parlamentului, către conducerea partidului să revenim în timpul cel mai apropiat la acest pachet de amendamente la legislaţie şi pe această cale să punem punct cu toate emisiunile, blocuri de informaţii şi talk-show-uri politice pe acele canale televizate care vin din ţările care nu au ratificat convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră", a declarat Marian Lupu.
Marian Lupu a mai spus că în cadrul şedinţei au fost aprobate un şir de documente care vor contribui la implementarea Acordului de Asociere şi atragerea mai multor fonduri de investiţii şi programe de dezvoltare:
"Şedinţa de la Kiev a venit cu decizii de o importanţă politică crucială. Un punct de cotitură. Concomitent, acest punct de cotitură se referă nu doar la o atitudine politică şi o viziune politică, dar şi la acţiuni concrete. Fonduri, proiecte, programe. Acţiuni pe care odată cu implementarea lor şi eu sper foarte mult la summitul parteneriatului estic de la sfârşitul lui noiembrie, se vor face resimţite de către moldoveni. De către cetăţenii noşti, în viaţa cotidiană".
Cea de-a VI-a sesiune a Adunării Parlamentare EURONEST, la care a participat o delegaţie a ţării noastre, în frunte cu deputatul PDM Marian Lupu, s-a desfăşurat zilele trecute la Kiev.