Marian Lupu vine cu iniţiativa ca Teatrul de Operă şi Balet să poarte numele Mariei Bieşu
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, consideră că Teatrul Liric demult trebuia să poarte numele Primei Doamne a Operei Naţionale. „N-a fost sa fie doar datorită modestiei de care cântăreaţa a dat dovadă pe tot parcursul vieţii. Acum, îndureraţi de incomensurabila pierdere, e timpul să-i aducem acest ultim omagiu, să-i înveşnicim numele prin denumirea Teatrului de Operă şi Balet ”Maria Bieşu”. Vin cu această iniţiativă care, sunt sigur, va fi susţinută de întreaga societate a Republicii Moldova”, se menţionează într-un comunicat emis de serviciul de presă al Parlamentului.
„Datorită Mariei Bieşu, cea mai bună Cio-Cio-San, o lume întreagă a aflat că există Moldova. Mai bine de cinci decenii Maria Bieşu a servit cu dragoste şi devotament Teatrul de Operă şi Balet, fiind şi iniţiatoarea „Festivalului Internaţional de Muzică Lirică” ce a devenit o tradiţie frumoasă”, se mai spune în comunicat.
În numele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu îşi exprimă cele mai profunde regrete în legătură cu plecarea din această viaţă a Primadonei Operei Naţionale, Maria Bieşu - Artistă a Poporului, Laureată a Premiilor de Stat, profesor universitar, academician, "Doctor Honoris-Causa", Cavaler al “Ordinului Republicii".