Marile puteri ale lumii se întâlnesc la New York pentru a discuta despre pacea în lume
O reuniune la nivelul marilor puteri ale lumii, pe tema Siriei, va avea loc astăzi, la New York.
În metropola americană se vor întâlni miniștrii de Externe ai Statelor Unite, Rusiei, Germaniei, Franţei, Marii Britanii şi ai unor ţări arabe.
Ei vor discuta despre implementarea planului de pace, convenit la Viena.
Reuniunea a fost convocată de Rusia și SUA, în urma vizitei secretarului american de stat, John Kerry, la Moscova.
Precedenta întâlnire la nivel înalt privind războiul din Siria a avut loc la Viena.
Compromisul la care au ajuns atunci reprezentanții statelor mediatoare prevedea încetarea focului, alegeri și o nouă Constituție.
Totuşi, nu s-a ajuns la o decizie privind soarta președintelui de la Damasc, Bashar al-Assad.
Pe de o parte, europenii, arabii și americanii își doresc plecarea acestuia de la putere, în timp ce rușii și iranienii îl sprijină.